În valea visurilor amurgul se revarsă,
Cu umbre tandre în zare se pierde fereastră.
Iar sufletul meu plutește într-un nu știu cum,
Cuprins de mister și farmecul unui nu știu ce drum.
Privesc cerul senin, cu stele strălucitoare,
Ca o oglindă fermecată, veșnică poveste să moare.
În inima mea cântă un dor de nestăvilit,
Ca un râu melodic, într-un nu știu cum fericit.
Pe aripile vântului, tainic și gingaș,
În zborul său mă purtă într-un nu știu ce spațiu vast.
Acolo, în adâncuri, simt un nu știu ce alin,
Ce mă învăluie și mă face să simt că pot să zbor mai sus de un cer senin.
Prin pădurea cea veche, miresme mă îmbrățișează,
Un nu știu ce parfum, dulce și plin de mister, mă cheamă să rămân.
Mă pierd în cântul păsărilor și susurul izvoarelor,
Un nu știu ce magie mă învăluie și mă face să mă simt vieții recunoscătoare.
Așadar, printr-un cântec de dor și adierea vântului,
În acest univers misterios, într-un nu știu ce mers continui.
Descopăr în mine forța ce izvorăște din acest nu știu cum,
Și mă încred în destine, căci într-un nu știu ce fericită eu devin acum.
Comentarii
Trimiteți un comentariu